Fara...nimic

Tu? Cat de mult te hranesti cu suflul altora… Cat de beat esti dupa ce le-ai sorbit fericirea, tineretea …viata. Dorinta arzatoare te face oare sa treci peste orice? Te face sa te iti pierzi cumpatul… sa te departezi de tine… de puterea ta de contol …SA TACI.

Tu sa iti traiesti linistea.

Sa urle altcineva pentru tine. Sa urle pentru ca tu nu mai poti. Pentru ca ai vrea sa visezi dar esti prea ancorat in realitate. Pentru ca satifactia e doar efemera si pentru ca dorinta e nesfarsita.

Ajungi sa cersesti fericire si sa te alegi doar cu o pofta nesecata ce parca se inteteste. Sa depinzi de alti mai mult decat depinzi de aerul pe care il respire. Da-i omului fericire si va devein vicios. Da-i omului dragoste si nu  va sti ce sa faca cu ea. Nu va sti sa iubesaca  asa cum nimeni nu stie. Cine ne spune  noua cum este corect  sa iubim?  Cine ne spune noua  ca stim sa iubim cum trebuie?

Dar poate daca am sti…nu am mai putea sa iubim. Nu am mai putea sa dorim…sa simtim sa fim cine suntem din natura noastra. Sa crestem sentimente asa cum stim noi sa o facem… sa nu ne invete nimeni sa visam doar sa ne ajute sa ajungem  acolo. La un vis total pentru ca pana la urma sfarsitul e acelasi pentru toti. Toti ne vom trezi intr-un final intr-o lume rece unde totul este material si rigid si sumbru si serios. Dar nu destinatia e importnata pentru ca ea este inevitabila ci drumul catre ea.

Oare toti cei care au alergat sa ajunga la fericire  nu si-au dat seama pana acum ca de fapt alearga degeaba. Ca fericire nu este la capatul tunelului, ca fericire este un drum. Pe care majoritatea nu il baga in seama pentru ca tanjesc dupa ceva finit si oricat de luminat le este drumul le e frica sa pasesaca in nestire pentru ca nu stiu unde se va termina si ce va urma dupa. NIMIC? Cum nimic?

Cum sa existe “nimicul”? E ca si cum ar exista infinitul, absolutul, perfectiunea. Fiecare are alta viziune despre “nimic”. Cum arata “nimic” ? Ca un noiam de negru? Ca unul de alb? Ca ceva unde este numai aer? Pai atunci poate asta fi considerat nimic? Este oare asta lipsit de importanta? DA

E ca si cum ai incerca sa locuiesti in ceva ce nu exista. Asa este omul… cu gandul la … “ ce o sa se intample”. Se pregateste, anticipeaza (prost, 99% din cazuri), se gandeste (mult prea mult), dezbate(asa cum probabail fac si eu acum)  cand de fapt nu stie NIMIC.  Cladeste imperii pe ceva ce nu exista.

Nu stiu ce o sa se intamplae dupa. Nu stiu ce o sa fie peste 2 , 5, 10 ani. Si  daca as sti… nu m-ar ajuta la nimic.  Ba mai mult as sta sa imi astept soarta fara sa merg pe drumul asta cum vreau eu si sa am parte si eu de putina adrenalina.  DA, E UN VICIU.

Nu avem nevoie de tigari, droguri, alcool pentru a ne considera viciosi. Toti cei care nu le au se considera niste oamenii liberi… FOARTE PROST. Traim intr-o lume in care fiecare se leaga de ceva, se tarsase sa obtina ceva, nu poate sa respre fara… fara fericire, fara iubire, fara bani, fara ras, fara carti, fara muzica, fara dulciuri, fara intuneric sau lumina, fara Dumnezeu, fara credinta, fara plans, fara suferinta, fara iertare, fara mare, fara valuri, fara satisfactie, fara vant, fara sex, fara prosti, fara aspiratii, fara intrebari, fara nopti, fara vise, fara liniste sau zgomot, fara culori, fara luna, FARA TOT.

Si sa mai fi si constient de asta poate e si mai rau. Sa mai si gandesti mult e si mai rau. Oricum nu poti face nimic. Oricum  esti un neputincios. Da suntem cu totii. In fata a TOT suntem. Atunci cand depindem de lucruri suntem, slabi in ansamblu, mai mult sau mai putin. Nu putem decat sa ne consolam cu ideea ca suntem mai putin. Si oare chiar nu am mai putea traii daca nu am depinde de tot ce ne inconjoara?

NU